joi, 25 iunie 2015

365

Peste cateva ore baiatul meu face un an. Este o zi mai importanta pentru mine, decat pentru el, el habar nu are ce inseamna ziua de maine. Probabil doar se va mira ca il las sa manance tort si ca o sa primeasca o tona de jucarii. Dar trecand peste asta...iata-ma, un an mai tarziu.
Un an in care am trecut prin atat de multe...dar, vai! cat de multe! am suportat durerile cauzate de nastere, am suportat plansete interminabile, zile si luni fara somn (ba chiar am reusit sa adorm stand in fund, si m-am trezit cand m-am dus pe spate, lol!), colici, alaptare, eruptii dentare, achizii, pusee de crestere, diversificare, lovituri si cucuie la cap, anxietatea de separare, si cate si mai cate...
Am trecut prin sentimente atat de mixte incat nici nu vreau sa ma mai gandesc la ele. Am stat luni intregi in casa, singurul drum pe care il faceam era pana la parc si acolo cateva minute, ca incepea plansu'. Am schimbat garderoba. Si am mai schimbat-o o data. Si inca o data.
Am facut pentru prima data in viata mea ciorba. Si supa. Si briose. Nu le-a mancat nimeni, dar eu le-am facut.
Am observat ca viata mea nu mai imi apartine, nu mai sunt independenta, sa fac ce vreau, cand vreau, etc. Ba din contra, sa ies cateva ore cu prietenii este la fel de complicat ca un sejur in...Africa.
Si tot in anu' asta am fost martora si la lucruri minunate. Si cand zic minunate nu este o exagerare. Am vazut cum reuseste copilul meu sa prinda pentru prima data o jucarie, apoi sa o duca la gura...m-am bucurat cand a reusit sa isi duca pentru prima data piciorul la gura, si m-am bucurat si mai tare cand a reusit sa stea in fundulet. Apoi a urmat mersul de-a busilea, primii pasi, prima data cand a zis "tata", apoi prima data cand a zis "mama". Acuma cand suntem bucurosi batem "cupa" si ne luam in brate.
Peste cateva ore face baiatul meu un an...am invatat amandoi atat de multe...dar eu am invatat cel mai important lucru: ce inseamna dragoste neconditionata.  No matter what.
Asa ca pentru el sa fie "La multi ani", sa invete toata viata cu aceeasi determinare pe care o are acum, sa ramana la fel de curios ,de curajos, si la fel de sincer. Daca am fi pastrat cu totii calitatile din primul an de viata...ce viata frumoasa ar fi fost!
Deci - La multi ani, copilul meu, bate cupa, ca am facut-o si pe asta!

P.S.: am citit intr-un articol, nu mai stiu pe unde, ca a face un copil este cea mai nebuneasca si mai buna idee pe care o poti avea. Si sunt de acord - este cel mai greu si mai frumos "lucru" pe care il poti face.

miercuri, 9 aprilie 2014

Don't! just...don't!!

Dragii mei...
Nu sunt prima care abordeaza acest subiect, am vazut ca este netul plin, asadar nu este nimic original in aceasta postare...dar sper ca daca insist si eu alaturi de "surorile mele" burtoase, poate intr-un final ceva se va schimba.
As vrea sa mentionez cateva lucruri pe care sa nu le zici niciodata unei femei gravide. Pe mine personal ma enerveaza, la culme, si precum am putut observa, nu sunt singura. Cele care au fost, sau sunt in postura aceasta probabil stiu despre ce este vorba, iar cele care vor fi, vor afla, bineinteles.
In primul si in primul rand este problema cu kilogramele. Peste tot unde ma duc, aceeasi discutie: "te-ai ingrasat!", "nu te-ai ingrasat!", "vaaaaaaaai, da', cate kilograme ai luat?", "sigur nu ai gemeni?", "te mai cuprind hainele?" NU!!! raspunsul este NU! Nu ma mai cuprind hainele pe care le aveam, da', m-am ingrasat, nu, nu am gemeni! Adica pe langa faptul ca suntem noi pline de hormoni si de nervi ca trebuie sa ne schimbam garderoba, mai trebuie sa si suportam n'spe mii de comentarii referitoare la faptul ca ne-am ingrasat. Si ceea ce mi se pare de-a dreptul hilar este faptul ca unei femei, care nu este insarcinata, nu i se spune niciodata ca este grasa, chiar daca este. Toata lumea o protejeaza, chiar daca mananca dimineata, la pranz, si seara, shaorma "cu-de-toate"! Pai bravo ma!
Apoi mai este treaba cu sfaturile. Cand esti gravida, toata lumea simte nevoia sa iti dea sfaturi. Ceea ce inteleg ca nu vine din rea vointa, dar serios! parca sunt din nou la gradinita si sunt total nestiutoare. Toti se grabesc sa iti spuna ce sa mananci, ce sa nu, ce sa bei, cum sa te imbraci, cu ce creme sa te dai, ce sa faci dupa ce nasti, ce sa faci in timp ce nasti, ce sa faci apoi cu copilul, etc etc, de parca tu acuma ai picat din copac si ai picat fix intr-un vrej care te-a lasat bortoasa si nu stii ce sa faci de acum incolo. De parca in momentul in care esti mama, fie la o varsta mai frageda, sau nu, nu vei stii TU ce este mai bine pentru tine si pentru copilul tau. Nu ma intelegeti gresit, un sfat este intotdeauna bine venit, dar e posibil sa intre pe o ureche si sa iasa pe alta, pentru ca fiecare o sa procedeze asa cum considera ca este mai bine, nu cum i-a zis x si y. Zic eu...
Apoi vine problema cu nasterea. "Cum vei naste? Cezariana? Dar de ce? VAAAAAI! Ce oroare!:))"
Si aici intervine fiecare cu parerea si experienta sa. Cele care au nascut prin cezarianta te vor asigura ca asa este cel mai bine, iar cele care au ales nasterea normala, te vor asigura ca asa este cel mai bine. Ca sa imi spun si eu umila mea parere...Cred ca nasterea este o experienta pe care fiecare vrea sa o traiasca in felul in care considera ea ca se va simti cel mai in siguranta. Cand ma gandesc la acel moment vreau sa fiu cat se poate de putin speriata, si sigura pe faptul ca totul va fi bine. Asa ca nu va mai irositi degeaba vorbele in ceea ce priveste acest subiect pentru ca suntem cu toate diferite, din fericire, iar eu nu sunt de acord sa sufar chinurile nasterii doar pentru ca a muscat Eva din mar.
Mai este si treaba cu al doilea copil. Vrei al doilea copil? Daca da, vai de capul tau, ce o sa patesti. Nu o sa mai fii om, nu o sa mai dormi, nu vei mai manca, respira. Vei ceda nervos si te vom vizita la balaceanca. Nu vrei al doilea copil? Cea mai mare greseala! Iti lasi copilul singur pe lume, vei regreta toata viata. O sa plangi lacrimi de sange pentru ca nu ai facut si al doilea copil. Pai da stati fratilor!!! Stati sa vad si eu cum e cu unu', apoi va spun daca il vreau pe al doilea. Promit.
In rest...ce sa va mai spun. A fi gravida are parti bune si parti mai putin bune. Dar m-am gandit asa un pic, inainte de a deveni vreun pic frustrata, in general asa, in viata, cred ca este cazul sa te intrebi daca nu cumva esti inconjurat de persoanele nepotrivite.
Cam astea sunt doleantele mele de la aceasta ora. Promit ca daca nu va opriti, la un moment-dat voi arunca cu shaorma in voi si nu o sa va suparati pe mine pentru ca veti stii ca este din cauza hormonilor.
Until then...xoxo, pregnant girl.

vineri, 21 februarie 2014

Ia zi-mi tu mie...

Stateam asa si ma gandeam la relatii. Din punctul meu de vedere sunt trei mari tipuri: relatia in care TU esti cel care "trage", cea in care iubitul, respectiv iubita ta este mai implicat/a emotional si bineinteles face eforturi ca totul sa iasa cum trebuie, si cea din urma, ideala, cea in care amandoi sunteti la fel de implicati si va doriti in egala masura sa fie pace si armonie, si pentru asta luptati impreuna.
Partea cea mai grea este sa iti dai seama in ce categorie se incadreaza relatia ta. Daca este prima, sau a doua, urmatorul pas este sa te intrebi ce e de facut in aceasta situatie. Daca TU esti mai mult implicat si esti dispus sa le faci tu singurel pe toate, in timp ce partenerul se scarpina in...nas...sau daca din contra, tu esti cel cu degetul bagat adanc in cavitatile nazale.
Bineinteles ca aceasta postare nu are scop moralizator. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, ci doar sa-mi expun gandurile. Si in plus, cine vreodata o sa aiba o mare sclipire in momentul in care o sa vada ceea ce scrie oricine pe blog. Imaginati-va cum ar fi sa citeasca cineva o postare si sa spuna: "wow, ce spune asta aici e chiar tare, de acum incolo asa o sa fac!" In primul rand oamenii nu invata din propriile lor greseli, dar sa invete din greselile altora, sau sa ia in considerare sfaturile celor din jur. Asa ca...
Revin. Bun. Deci orice relatie ca sa functioneze trebuie sa fie bazata pe comunicare. Daca cei doi nu spun ceea ce ii deranjeaza, ceea ce isi doresc, ceea ce au nevoie unul de la altul, si de la respectiva relatie, totul se va duce usor usor de rapa. Pentru ca se vor strange atat de multe frustrari, iar la momentul in care vor exploda, va fi mult prea mult pentru fiecare. Nu exista om care plece de undeva pentru ca era prea bine acolo. Nu se apuca nimeni sa insele doar de dragul artei(sper!), si nimeni nu este nefericit cand iubeste, este iubit, si i se demonstreaza asta.
Deci stateam asa si ma gandeam...nu exista oameni nefericiti intr-o relatie, ci doar oameni care nu stiu sa comunice. Sau mai rau, oameni care nu stiu de ce anume au nevoie, ca sa poata transmita mai departe. De astia trebuie sa ne ferim!:)
Si in final, daca dupa ce ti-ai "obosit" neuronii gandindu-te ce anume faci tu pentru relatia in care esti, apoi incercand sa iti dai seama ce vrei de fapt si de drept, du-te fuguta si spune-i persoanei respective cine esti si ce gandesti. Incearca sa o faci pe ea sa iti urmeze exemplul, si apoi fa tot posibilul sa o intelegi si tu la randul tau. Daca si dupa asta vor fi "probleme in paradis", nu iti mai pierde timpul si tineretea pentru o cauza pierduta. Vei gasi fericirea in alta parte

vineri, 17 ianuarie 2014

"Stop making stupid people famous!"

Si uite asa ajung la intrebarea: "A fi, sau a nu fi pitipoanca?"
Bineinteles, raspunsul este NU!!
M-am gasit vinerea trecuta in Barletto Club. Niciodata nu am fost adepta cluburilor de fite. Toata lumea stie ca de fiecare data cand am ales sa merg undeva, am ales, si voi alege intotdeauna localurile de genul Fire, Iron City, Club A, tanananana, etc, etc. Nu zic ca asa cum zic eu este bine, si nici ca locurile pe care eu le prefer ar trebui sa fie alegerile tuturor (desi mi-ar placea asta). Si cum ziceam, m-am gasit acolo, cu prietenii mei, toate bune si frumoase. Am reusit sa trec peste faptul ca muzica era toata remixata, si ca o singura data am auzit un acord de "Smoke on the water", care a durat cam 3 secunde, si apoi a intrat un mix dubios. Am putut sa trec si peste oamenii care se miscau toti in acelasi ritm, aritmic, pentru ca sincer, tot asa dansam si eu, ca nici nu prea aveai cum, altfel. Deci, cum spuneam, nivelul meu de toleranta (pentru mine, cel putin), a fost maxim. Si ca sa ajung la subiectul serii, cand am ajuns la baie, nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca este full! Ceva normal, intotdeauna este coada la baie la fete. Si asa ma postez si eu printre fetele de pe acolo, si asteptam sa se elibereze o toaleta, ca sa ma eliberez si eu. Si am profitat de timpul minunat petrecut acolo cu acele fiinte minunate, de altfel. Cat timp asteptam eu, am reusit sa studiez comportamentul acelor fiinte-neevoluate. Imi pare rau ca jignesc, dar este simpla mea parere, intr-o tara democrata. Unghii false, gene false, buze rujate, aranjate, machiate, fardate, toateeee la fel. Si langa mine, doua specimente, superbe de altfel, isi faceau poze cu telefonul in oglinda, si isi tuguiau buzele si schimbau pozitiile, cand din stanga, cand din dreapta. Din pacate oriunde ma postam, apaream in pozele lor. Nu am putut sa ma abtin sa nu zambesc dispretuitor, gandindu-ma ca pozeaza si ele ca sa isi schimbe poza de profil, pe Facebook, in goana lor disperata dupa like-uri si comentarii. Si intr-un final dupa ce am incetat sa ma mai minunez, am realizat ca nicio toaleta nu era ocupata, si ca toate mandrele de acolo doar isi retusau fetele. Si am reusit sa fug de acolo cu vezica goala si cu un nou subiect pe care sa-l abordez pe blog.
Acelasi sentiment l-am avut astazi, cand am aprins televizorul pentru ca nu imi mergea netul. Si am dat pe MTV, sa fie muzica in timp ce robotesc eu prin casa. Am avut marea placere si onoare sa vad videoclipul Andreei Balan- Iubi, o adevarata capodopera muzicala! De asemenea m-am cultivat si cu noua melodie a Corinei - Miss Boboc, alta capodopera muzicala. Mai este si Lora cu al ei "Puisor". Oameni buni!! trebuie sa facem neaparat ceva, suntem asaltati de non-talente! Suntem plini de Bianca-Dragusanu-made-in-China si de alte pipite care sunt promovate doar "pentru ca sani si pentru ca fund". Desi al meu sot ar interveni aici si ar spune ca sunt doar invidioasa, o sa sustin a mia oara ca nu sunt. Sustin frumosul, apreciez fetele frumoase. Nu apreciez falsitatea si kitsch-ul. Vreau sa vad femei cu personalitate, care au inteles ca a fi femeie nu inseamna doar decoltee si unghii false. Pentru ca daca asta inseamna sa fim femei, nu am evoluat deloc. Trebuie sa ni se retraga din nou dreptul la vot si la o opinie. Daca ne prezentam in continuare ca niste papusi Barbie, asa meritam sa fim tratate. Asa as fi facut eu, daca eram barbat.
Si in concluzie, muzica proasta si femeile cu cat mai putine haine domnesc. Nu asta am vrut sa facem prin revolutia din '89. Nu asta am vrut sa facem cand ne-am dorit independenta. Asa ca, zi-le tu, Pink!!

miercuri, 15 ianuarie 2014

13-14

M-am gandit sa intru si eu in spiritul de turma si sa postez despre cum a fost 2013. Si o sa o fac simplu si la obiect: 2013 a fost ultimul an in care am fost copil.

miercuri, 8 ianuarie 2014

dupa ani si ani, ne vom intoarce?

Am de gand sa abordez un subiect un pic mai sensibil in aceasta postare. Acela al oamenilor care se schimba, sau nu. Eu zic ca oamenii se schimba, si tocmai am fost contrazisa, cum ca nu oamenii s-ar schimba, ci prioritatile. Dar oare, prioritatile nu se schimba datorita faptului ca noi ne-am schimbat? sau cum vine treaba?
Subiectul conversatiei era "De ce oamenii cu care imparteam inainte o paine, nu mai sunt acum in viata noastra, si nu mai stim nimic de ei?"
Nu as vrea sa se simta cineva, pentru ca nu fac aluzie la o anumita persoana, ci vorbesc despre oameni in general. Este adevarat ca la un moment dat legaturile s-au rupt. Sunt de parere ca nu a fost cineva de vina, ci doar circumstantele. Sunt de parere ca e mai bine asa, nu am nevoie in viata de o multime de prieteni, care nu imi sunt cu adevarat alaturi, ci mai bine am o mana de oameni, pe care o s-o sustin pana la capat, si care stiu ca vor face acelasi lucru pentru mine. Decat sa am 7 "cele mai bune prietene", mai bine am una si cu adevarat buna. Una careia pot sa ii spun cel mai mare secret al meu, una careia pot sa ii spun ceea ce simt, la care pot sa ma duc plangand, sau razand si care stiu ca o sa ma inteleaga, sau macar o sa incerce sa faca asta, fara a ma judeca. E mare lucru. Sunt norocoasa ca lucrurile s-au intamplat asa cum s-au intamplat. Sunt norocoasa ca atat de multi oameni nu mai sunt acum in viata mea, pentru a ocupa timp si sentimente inutile, pe care mi le pot canaliza catre persoanele care fac bine existentei mele.
Sunt sigura ca exista oameni, mai multi decat pot numara eu pe degete, care sunt dezamagiti de mine si de actiunile mele. Persoane care m-au considerat prietena, poate mai mult decat am facut-o eu. Ideea e ca e bine stiut de toata lumea, inclusiv de mama mea, ca sunt destul de aspra cu oamenii din jurul meu. Nu am fost asa intotdeauna, dar de aici si ideea de la care am pornit. Oamenii se schimba, eu m-am schimbat. M-am schimbat atat de mult incat daca ma uit la filmulete cu mine de acum cativa ani, s-ar putea sa nu ma mai recunosc. Stiu ce am fost, incerc sa descopar cea ce sunt. Sunt egoista, egocentrista si petrec foarte mult timp cu mine, incercand sa-mi dau seama care-i baiul. Nu suport sa fiu judecata, si nu am suportat niciodata, pentru ca eu nu judec oamenii. Fiecare are o alegere sa ramana sau nu in viata cuiva. Multumesc celor care au facut parte din viata mea, si de buna voie nu mai fac parte acum. Le multumesc  pentru ca mi-au demonstrat ca nu sunt indispensabili si ca pot foarte bine sa functionez fara ei. Si le multumesc celor care au ramas in viata mea, chiar si in momentele in care le venea sa o ia la fuga. Va garantez ca si eu am avut momentele astea, dar prietenii vor fi prieteni. In acest moment ma gandesc la doua persoane. Sunt cei doi, care niciodata nu mi-au reprosat ca nu ne-am mai vazut o perioada de timp. Sunt cei doi cu care daca ma vad si dupa un an, o sa fim tot prieteni. Cei pe care pot sa ii sun la 3 dimineata si sa le cer o parere. Cei carora niciodata nu o sa le resping apelul. Deci va multumesc, sincer, "dragi-fosti-prieteni" ca ati iesit din viata mea, ca sa pot sa ii apreciez mai mult pe ei, chiar si dupa atatia ani. Asa ca pentru Sergiu si Flavia, va iubesc, pur si simplu!

vineri, 20 decembrie 2013

it's the end of the world, as I know it.

O sa fiu mamica. Si pare a fi baietel, mi-a spus doctorul astazi, cand m-am dus la ecografie. L-am vazut astazi mai clar ca niciodata. Se misca in burta mea de parca este intr-o petrecere continua. Tot scriu, si sterg ceea ce scriu, pentru ca niciun cuvant nu mi se pare potrivit, sau destul de maret, nicio exprimare nu exemplifica ceea ce simt. Imi venea doar sa ma ridic de pe masa unde stateam intinsa si sa ma duc sa pup monitorul care-mi arata copilul. Imi venea sa plang, sa rad, sa pup doctorul, asistenta, pe toata lumea. Nu astazi am aflat ca voi fi mama, ci pe 6 noiembrie. De atunci eu, lumea mea, orizontul, gandirea, totul s-a schimbat pentru mine. De pe data de 6 noiembrie nu mai sunt eu, Simona-cea-pe-care-o-stiam. Nu ma mai intereseaza lucrurile care inainte ma interesau, nu mai ma fac fericita aceleasi chestii. Acum sunt fericita in permanenta, numai gandindu-ma ca in mine se dezvolta un omulet care este al meu. Dragii mei, e cea mai frumoasa senzatie din lumea asta. E fericirea suprema. Stiu ca exista oameni care cred ca in ziua de azi nu mai merita sa mai faci copil, sau nu pana esti realizat din punct de vedere financiar si profesional, sau orice alte gandiri mult prea aprofundate. Eu zic ca nimic pe lumea asta nu ar fi putut sa ma faca mai fericita decat momentul in care am vazut cum se misca la mine in burta. Inca nu il simt, pentru ca este foarte mic, dar e acolo, si danseaza.
Ieri un prieten foarte bun dintre ai mei, mi-a spus ca de cand sunt gravida nu mai stiu sa ma distrez. M-a deranjat atat de tare incat am ramas gandindu-ma la ceea ce a spus. Pentru ca probabil pentru ei am devenit oarecum plictisitoare. Si nu ii condamn, eu eram cea care intotdeauna era pro-everything, mergeam peste tot, faceam tot felul de nebunii si pierdeam noptile si zilele pentru a crea legaturi intre noi, si amintiri si pentru a gasi noi distractii, sau a le redescoperi pe cele vechi. Dar acum am realizat ca desi pentru cei din jur, pare ca eu nu mai stiu sa ma distrez, eu sunt mai fericita ca oricand. Atat de fericita incat nu mai simt nevoia sa fac nimic altceva care sa-mi dea o senzatie de fericire temporara. Pentru ca sunt permanent fericita si exista un mic omulet care are propria lui petrecere inside of me.
E ciudat cum ma gandeam cu putin timp in urma, cum voi fi eu ca mama, si in curand voi afla. Stiu ca este sfarsitul lumii asa cum o stiu, dar cum spune si melodia, nu ma deranjeaza.

P.S.:acest post si cuvintele mele palesc in fata sentimentului pe care il am. Cateodata cuvintele sunt inutile.